Genunchiul săritorului nu e o durere care apare dintr-o dată, dintr-o singură mișcare greșită — e rezultatul a mii de sărituri și aterizări acumulate, mai ales la baschet și volei. Se simte ca o durere exact sub rotulă, care scade curios de mult după ce te-ai încălzit și revine a doua zi. Ignorată, poate să țină un sportiv departe de teren luni întregi, nu săptămâni.
Durerea stă sub rotulă, nu în spatele ei
Numele medical e tendinopatie rotuliană (sau patelară) — o leziune de suprasolicitare a tendonului care leagă rotula de tibie. Tendonul nu se rupe dintr-o dată; se degradează treptat, pe măsură ce încărcarea repetată, fără odihnă suficientă, îi schimbă structura — se umflă, își pierde din rezistență și devine tot mai vulnerabil. E una dintre cele mai frecvente cauze de durere în partea din față a genunchiului, și lovește mai ales sportivii tineri, între 15 și 30 de ani, care sar și aleargă mult — paradoxal, exact cei mai buni sportivi din echipă sunt cei mai expuși.
Semnul care îl deosebește de o durere obișnuită de genunchi
Există un semn aproape specific: durere atunci când stai cu genunchiul îndoit mult timp, cum e statul prelungit în mașină. La asta se adaugă un tipar de „încălzire" — durerea scade pe măsură ce te încălzești la antrenament, ceea ce îi face pe mulți sportivi să continue să joace, crezând că „a trecut". De regulă nu a trecut: durerea revine sau se agravează la circa 24 de ore după o sesiune cu multe sărituri, mai ales după o creștere bruscă a volumului sau intensității lor, sau după o pauză mai lungă urmată de o revenire prea rapidă.
De ce lovește tocmai baschetul și voleiul
Mecanismul e simplu — tendonul rotulian preia forța la fiecare aterizare după o săritură, iar baschetul și voleiul sunt exact sporturile cu cele mai multe sărituri pe oră de joc. Un studiu care a urmărit aproape 12.000 de sărituri filmate în antrenamente și meciuri la jucători tineri de volei de elită a legat direct frecvența săriturilor de riscul acestei leziuni, cu diferențe notabile între sportivi și între sexe. Nu întâmplător, tendinopatia rotuliană mai e cunoscută și ca „genunchiul voleibalistului" în unele surse.
Ce nu e genunchiul săritorului — diagnostice cu care se confundă
Nu orice durere de genunchi la un sportiv care sare e automat genunchiul săritorului. Durerea la baza rotulei, nu sub ea, poate fi tendinopatie de cvadriceps. La adolescenții la începutul pubertății, durerea pe osul din fața genunchiului poate fi boala Osgood-Schlatter, o afecțiune a plăcii de creștere, complet diferită ca tratament. O durere mai difuză prin tot genunchiul, mai frecventă la sportive tinere cu genunchii care se rotesc spre interior la ghemuire, sugerează mai degrabă durere patelofemurală. Un test clinic folosit pentru a separa aceste cauze — testul spitalului Royal London — are o sensibilitate de 88% și o specificitate de 98% pentru genunchiul săritorului, dar rămâne un test de făcut de un specialist, nu acasă.
Tratamentul modern: încărcare controlată, nu repaus total
Ideea veche — să pui genunchiul la repaus complet — nu mai e recomandarea de bază. Un studiu care a comparat exerciții excentrice clasice cu un program de rezistență grea și lentă a găsit rezultate similare la 12 săptămâni în privința durerii, dar doar grupul cu rezistență grea și lentă a arătat o îmbunătățire reală a structurii tendonului — iar 70% dintre participanții acelui grup erau mulțumiți de rezultat la 6 luni, față de doar 22% în grupul cu exerciții excentrice. O sinteză ulterioară a mai multor studii a confirmat că încărcarea grea și lentă are un nivel de dovezi cel puțin la fel de bun ca exercițiile excentrice izolate.
Cele patru etape ale recuperării
Reabilitarea modernă urmează, de regulă, patru etape. Prima reduce durerea prin exerciții izometrice — contracții susținute, fără mișcare, ale cvadricepsului; un studiu pe șase jucători de volei cu genunchiul săritorului a arătat că acest tip de exercițiu le-a redus durerea aproape instant, de la o medie de 7 din 10 la aproape zero. A doua etapă reface volumul și forța musculară prin exerciții cu rezistență grea, progresând treptat spre încărcări mai mari. A treia reintroduce sărituri și aterizări controlate, crescând mai întâi numărul lor și abia apoi intensitatea. Ultima etapă e revenirea graduală la antrenamentul și competiția specifică sportului, păstrând exercițiile de forță de fond cel puțin de două ori pe săptămână.
Recuperarea completă ia mai mult decât crezi
Cifrele nu sunt încurajatoare pentru cine speră la o revenire rapidă. Într-un studiu pe sportivi cu genunchiul săritorului, o treime nu au putut reveni la sport în 6 luni, iar 53% au fost în cele din urmă forțați să renunțe complet la sportul respectiv. Un alt studiu a găsit că doar 46% dintre sportivi au reușit să revină la antrenamentul complet, fără durere, după 12 luni de program de recuperare. Concluzia practică e simplă: cu cât ignori mai mult semnele — durerea de la stat cu genunchiul îndoit, durerea care revine a doua zi după sărituri —, cu atât recuperarea devine mai lungă.
Niciuna dintre informațiile de mai sus nu înlocuiește un consult la un medic sportiv sau fizioterapeut, mai ales cât timp durerea persistă sau se agravează. Sporta MD acoperă fotbal, baschet, volei și tenis — dar un genunchi care doare de câteva săptămâni se tratează întâi, nu se ignoră până la următorul meci.